GEȚII ȘI GENEALOGIA POPOARELOR NORDICE

60.00lei

O noutate editorială

SKU: 5948489101243-2-1-1 Categorie:
Vezi coșul

Descriere

Sciții și geții au civilizat aceste popoare,  zamolxismul prelungit cu un mileniu

Profesor la Universitatea din Strasbourg, sanscritolog, specialist în Dante, în mitologia popoarelor nordice dar și teolog,  franco-germanul Frédéric-Guillaume Bergmann,  vine cu o lucrare de etnografie, mai exact de etnogenealogie, adică ce a rămas după istorie.  Omul, în gândirea acestui erudit, evoluează  parcurgând  un statut, social, moral și , în cele din urmă, intelectual, fiecare cu particularitățile lui. Statutul social, de pildă cunoaște treptele de sălbăticie, barbarie și civilizație. Statutul intelectual  se bazează pe tradiție, adică pe o sumă a experiențelor existențiale și, pentru a înțelege lumea, fiind o creație a lui Dumnezeu, pe religie și reperele sale:  cerul, pământul și soarele, luna, focul apa și oceanul. Pe aceste criterii Bergmann alcătuiește un tablou în care neamurile nordice germanii,  danezii, scandinavii și  islandezii ajung la stadiile superioare de civilizație și religie cu ajutorul sciților și al geților iar religia este reprezentată de zeul suprem Zamolxe sau Skalmoxis care îi  substituie  pe Odin și Thor. Cartea este foarte complexă și confirmă ce s-a întâmplat în Dacia după Decebal când dacii liberi ai  lui Ermanaric cel Mare răpus de huni, s-au îndreptat spre nordul Europei unde, timp de o mie de ani au prelungit în istorie zamolxianismul.

Autor: Frédéric-Guillaume Bergmann

ISBN  978-606-699-032-5, cod de bare 5948489101311

Cartea, format 14,5 x 20,5 cm , are 368 pagini